Majorvs Perdvtvs

 Sau: "Unele lectii se invata foarte greu..."

Uite, sunt inca aici, dupa atatia ani in care mi-am scaldat sufletul in suferinta si am scuturat excesul de apa in blogul acesta. Azi e iar prea multa apa, iar simt ca nu pot respira daca nu dau afara.

Mi-e dor inca, e trist si aiurea ca INCA mi-e dor, dupa atatia ani, dupa atatea persoane noi in viata mea, parca nici una nu se compara. Bine, ce-i drept ca nu am dat sansa niciuneia sa-i ia locul, pur si simplu nu simt nici o conexiune cu nimeni, oricat de mult as incerca. Parca totul e gri, vag, fals... N-am gasit inca nici o persoana care sa merite sa o iau de la inceput si aici poate ca suna a ipocrizie, dar pe bune, nu-s nici eu cea mai cea persoana pe planeta dar nici nu am de gand sa ma bag in ceva, fortat, ca apoi sa traiesc cu o greata in mine si sa ma detest ca ma fortez iar sa fac lucruri.

Stii cum zic, nu?

Nu-mi dau seama ce pierd, pana nu dau de mai rau si realizez ca traiam in Rai inainte. Aveam o persoana pentru care merita sa merg descult pe jar. Si nu neaparat pentru ca ea era cea mai perfecta fiinta de pe planeta... ci pentru ca era una care incerca macar si ii pasa de mine.

O vreme indelungata am fost o durere pentru ea dar niciodata nu a renuntat la mine cu adevarat. Si ce face baiatu cand i se pare ca e prea mult? Renunt eu la ea, in loc sa fac in asa fel incat sa ajungem la un compromis. Iar acum... haha... acum stau intr-o piscina de regrete doar din cauza ei, din cauza unei persoane care a intrat in viata mea intr-un moment foarte trist si cu care am cladit incredere, relatie, prietenie... ca apoi sa-mi bag picioarele in tot doar pentru ca nu stiu mai bine. Bravo!

Presimt ca buza asta va ramane umflata mai mult decat a fost inainte cand o dadeam in bara.

Sper... Si poate ca sper in vag dar sper ca intr-o zi una din doua se intampla: Ori se intampla imposibilul si ne impacam ori... intalnesc pe altcineva care o sa ma faca sa simt ceva. Egoismul crede in prima, altruismul in al doilea. Eu? Eu nu cred in niciuna in zilele de azi. Zici ca totul sa dus dracului cu Corona si Tik Tok si noua generatie de metode de combinatii, felu in care nu ai respect fata de altii si altele si mi-e greata. Mi-e si sila de ei, nu stiu ce frumoasa putea fi tineretea cu jocurile sociale, cu 1 ora de tv noaptea inainte de somn, cu familia, tenis cu piciorul in fata blocului, daca gaseai crapaturi in sosea in fata blocului jucai biga, etc.etc. deja o dau in altele...

Otel de damasc

 Sau: "Cum plierea de durere si timpul te fac mai intelept"

 

Mi-e dor.

Passing by soul. Just passing by...

Sau, "Acel moment cand iti dai seama ca timpul trece."

Acum, la prag de an nou, stau si imi belesc neuronii la atatea chestii istorice din propria viata, ma ia cu melancolie... stii tu, ca doar si pe tine te mai ia cateodata melancolia cand te gandesti la ce ai pierdut sau la ce puteai avea acuma. Deci dupa cum ziceam, ma ia cu melancolie si desi sunt atat de dulce prins in momentele vechi, trebuie sa fac un pas inainte, timpu nu sta pe loc din pacate, e ca si cum ar fi o banda rulanta cu sens contrar mersului meu si eu incerc sa progresez, stand pe loc... Tu nu te-ai gandit ca poate faci la fel? Sau esti genul ala futurist, care mereu trece peste trecut si isi creeaza un viitor? Mai, ce pot spune, jos palaria! Sper sa ajung si eu genul ala de om, sa pot sterge vechile poze ale tineretii fara regret, cu gandul ca ceva nou si bun sa aibe loc... Vezi, la asta nu m-am gandit... Sa fac LOC pentru chestiile noi. Acuma cel putin am o sansa sa mai progresez.

Deci omule, ce vreau acuma sa-ti zic e ca, sa ai o minte curata, vezi dincolo de melancolie si bucura-te de prezent, nu te lasa prins in loc de trecut, ca altfel banda aia rulanta te duce inapoi, exact de unde ai pornit dar varsta nu o sa scada. Deci si daca faci pasi marunti spre viitor, fa-i! Gandeste ca o roata care isi ia acceleratie, incepi incet dar in timp, vei fi mai rapid! Sa ai un an nou cat mai relaxat psihic si activ fizic, sa aduni amintiri, ca astea le vei duce cu tine in pamant, amintirile.

Cu drag si stima,
Tot acelasi Dondo!

AN NOU FERICIT SA AVETI CU TOTI! MULTA SANATATE SI FERICIRE VA DORESC!

The road to happiness.

Sau "Reteta fericirii in cuplu."

Prea multa lume crede ca odata ajuns intr-o relatie, gata, detii cealalta persoana. Incepi cu o gelozie minora, care se transforma in interdictie minora si de acolo totul evolueaza... prost. Stiu. Si eu am fost asa, dar cu timpul, cu multe esuari si cu multe conversatii pe aceasta tema, am inceput sa realizez defapt, ce ar trebui sa insemne o relatie? E o eliberare de la normal, e o fericire care e mereu acolo, e o sustinere la greu si o felicitare la bine, nicidecum O LEGATURA! Fiecare isi are viata lui privata, publica si intima. Astea nu trebuiesc niciodata sacrificate pentru o relatie, pentru ca asta automat devine o nefericire, o nefericire iar aduce probleme, problemele aduc certuri si certurile ......violenta si/sau despartirea. A avea o relatie nu inseamna ca detii control asupra vietii unei persoane, ci ca o completati unu pentru altu cu ce lipseste, de asta se numeste RELATIE, pentru ca va relatati ca personalitati, nu sunteti detinatorii persoanei celeilalte, asta se numeste sclavie, ceea ce in ziua de azi, e cam ilegal.

Anyway...

Ideea e ca deprivarea de libertate al omului mereu duce la insatisfactie persoanala si mereu devine o problema dupa ceva timp, dragostea scade, placerea de a petrece timp cu persoana care te opreste din a-ti trai viata, la fel... Si atunci incepi sa faci pe ascuns, pana cand ori te prinde, ori iti faci curaj sa spui ca... "GATA, M-AM SATURAT!"

Nu uitati ca viata asta e singura care o avem, nu uitati ca oamenii mereu se schimba, nu uitati ca fericirea vine din interior si nici asta sa n-o uitati ca dragostea inseamna si libertate.

(Asta este parerea mea proprie si personala, in cazul in care aveti ceva de corectat, complectat, scrieti in comentarii si voi raspunde si/sau voi corecta/complecta)

Sanity gone insane

Sau : "Cum sa accepti cand pierzi."

Postarea va fi defapt, un monolog.

Scena : O camera normala, lucruri aruncate pe jos, dezordine... Un barbat, personajul principal, sta pe un fotoliu si fumeaza o tigara linistit, imbracat in costum elegant, pantofi lacuiti.

E liniste, afara se aud doar cateva masini ce trec, niste pasari si un vant ce adie incet printre frunzele copacilor din imprejurare. Si totusi, incepe sa se auda o voce care incepe sa murmure tot mai tare...

 "M-am gandit de atatea ori, in fiecare seara... Ce poate sa-ti treaca prin cap? Ce poate sa fie in acea locatie unde inainte erau amintirile frumoase, zambetele pline si ochii aia... blajini, dupa care muream de fiecare data cand ii priveam. Ce poti tu, zeita necunoscuta, sa detii in ale tale cunostinte de te-ai transformat in acea persoana care, in demultul nostru, o judecai cu atata asprime.
Vino te rog," intinde el mana in aer si isi strange palma de parca ar prinde aerul de degete
"Intra in a mea minte si aseaza-te comfortabila pe canapea, iti aduc un ceai, o cafea... o tigara? Ahh, nu, stiam ca nu-ti place tigara si nu fumezi, dar ma gandeam ca poate... nervii. In fine, ia loc..." Si barbatul se aseaza din nou pe fotoliu, inchide ochii si zambeste...
Scena se schimba, o camera intunecata, doar un bec ce atarna deasupra, un scaun si o canapea.

Barbatul se aseaza pe scaun iar pe canapea sta o silueta feminina, neagra total, fara fata, fara identitate clara.
"Stii ca s-a laudat ca te-a futut? Intrebi cine? Ehh... nu e greu sa-ti dai seama. Dar stii ca a facut-o? In plina strada, laudandu-se prietenului sau, specificand de o tipa dintr-o poza, in care.... apari tu.
Am ramas socat, stiind ca ai plecat asa inlacrimata de langa mine si la nu multa vreme, sa ajung sa vad asta."
Crasntete se aud, originare dintilor lui, datorita nervilor.
"Iarta-mi impolitetea, dar eu voi aprinde o tigara..." Se serveste c-o tigara si fara ezitare o aprinde.
Trage adanc acel fum in piept, de parca ar suspina de durere, defapt... chiar suspina de durere...
"Stii ca ai plecat din bratele mele. Stii ca mi-ai spus atatea minciuni incat ai putea deveni parlamentara..." bufni el in ras si trase inca odata sanatos din tigara, dupa care o stinge de-ndata.
"N-am sa mai fumez din cauza ta. N-am sa mai imi umplu mintea cu ura fata de tine. N-am sa mai fiu trist ca am pierdut soarele care-mi incalzea sufletul si patul seara... N-am sa te mai caut. N-am sa te mai vorbesc prietenilor mei, nici de bine, nici de rau. Voi bufni cand mintea imi va sopti ca imi e dor de tine. Mi-e dor de tine..." bufni el intr-un mic zambet.
"Te voi confrunta. Te voi confrunta si te voi ierta sau... te-am iertat deja? Nu stiu, nu am reusit inca sa-mi dau seama de asta... Si totusi... Ce e in mintea ta? La ce te gandesti?" astepta barbatul un raspuns de la silueta  feminina ce statea pe canapea de parca ar fi decat o papusa de expozitie.
"La ce te-ai gandit prima data cand ai simtit ca... nu mai e la fel?" intreba barbatul, parca prea intrigat... Prea atent... Prea atasat.
Dintr-odata se ridica nervos si pe un ton raspicat incepe sa zica...
"Nu. De ce... De ce naiba tot gresesc atata? De ce nu te las sa pleci? Pleaca! Fii fericita! Lasa-ma sa fiu eu acel viitor care puteai sa-l ai, dar nu l-ai vrut. Lasa-ma sa fiu regretul tau!!! Fa ce vrei numa... Numa..." vocea barbatului pieri undeva printre regrete, printre suparari si amintiri dulci... Parca determinarea de a oprima durerea a disparut si totul revine ca un val incet de foc ce arde totul in cale.
Dupa o lunga liniste si miscari de neliniste, barbatul grai din nou... Incet... Trist...
"Numa nu ma uita!"
Din ochiul lui drept incepuse sa se prelinga o lacrima pe obrazul lui abatut. Ii atinge fin buzele si isi continua drumul spre barbie, de unde se desprinde si cade precum o stea de stralucitoare, pe parchet.
Cand isi ridica privirea spre ea, nu mai era nimeni... Erau decat franjuri de inima stricata pe canapea... Cateva lacrimi murdare de minciuni si durere... Iar pe masa era decat un biletel pe care scria
"Imi pare rau, eu nu mai pot. Imi pare rau. Te iu..." la vazul ultimelor litere, el rupe biletul si ii da foc.
"E mai bine asa." Spuse el cu noduri in gat si lacrimi in ochi. "Pleaca! Sa nu te mai vad!" totul incepe sa se intunece... Doar vocea lui se mai aude, din ce in ce mai fad.... "Pleaca... Pleaca... Pleaca.... Te iu..."

This thing really hurts...

Sau : "Cum poate chimia sa te dea peste cap... cu sentimente!"

Am ajuns la un cosmar, am avut atata curaj ca i-am deschis usa si am intrat in intuneric, fara lanterna si fara nici o haina... Vulnerabil din cap pana-n picioare, e frig, e mult prea multa liniste... Lumina a disparut, desi da semne ca pe undeva sa existe, vad mici sclipiri pe un perete mat, ce fura toata lumina. Ce se-ntampla?
M-am oprit, mi-e frica sa pasesc in fata, daca cad in neant? Mama n-a nascut un fricos, cel putin nu asa mare, si totusi aleg sa nu pasesc...Viata mea stagneaza, pulsu imi creste, pupilele mi se dilata la extreme iar urechile aud deja bataile inimii mele. Sunetu asta ma innebuneste,  pana si sufletu meu vrea sa fuga de aici? Hah, nici nu stiu daca am ochii deschisi sau inchisi... e intuneric, mult prea intuneric, liniste... mult... prea... liniste. Adorm.

Is it night already?

Sau "Mereu se termina cand abia incepi..."

Simt ca te pierd, nu? Gresesc? Dovedeste-mi ca gresesc. Arata-mi calea spre adevar, spre unicul sentiment ce-ti domina in piept, ura? dragoste? prostie? nebunie?
Mi se pare ca, atunci cand am inceput eu sa lupt, tu deja te-ai dat batuta, ti-ai ridicat trupu insangerat si ai plecat departe de razboi. Da... dragostea e un razboi, si nu tot timpul castigam, mai ales daca unu dintre lideri pleaca.
Desi te inteleg... mutilata ta inima nu mai bate la fel... are batai slabe, indeajuns sa-ti tina picioarele in miscare, probabil vezi in ceata... probabil vezi o oaza undeva mai departe de mine... un alt razboi, mai pasnic, unde nu se-mpart sabii de lupta, ci perini pufoase... pe jos sunt bureti moi, calzi la atingere, dar mereu aceste locuri sunt cele mai inselatoare... Ai sa vezi... Are sa-ti lipseasca durerea mea... mangaierea mea... lupta mea... iubirea mea... visul meu, cu visul tau incalcit intr-un vis suprem, pe care doar noi doi il putem visa, planifica si implini...
Poate vrei sa pleci departe, parca te vad intoarsa cu spatele, gata sa te tarasti prin noroiul plin de amintiri dureroase ca niste bucati de sticla sfaramate sub talpile tale goale. Parca te simt departe, pierduta-i viziunea noastra la castig, pierduta-i dorinta, pierdut ii castelul nostru, regatul intreg si viitorul ce urma sa-l indeplinim. Un viitor in care eu sunt Regele tau, iar tu, Regina mea.

Deci spune-mi, tarandu-te pe jos, pierduta-ti este calea, te dai batuta sau te ambitionezi sa castigi? Sau pur si simplu nu mai crezi in castig...

Eu cred...