Mă crezi? Sau nu mă crezi ?

Sau : "Fiţ-ar ruşine că eşti aşa un dobitoc!" Unele sentimente pur şi simplu nu ştiu să renunţe, mi-e dor de atâtea chestii încât înnebunesc. Aş vrea să pot fi atât de puternic încât să pot da cu mâna şi să zic: "E trecutul meu, acum e rându viitorului!"... doar că viitorul meu e foarte incert...mă ia nevoia stabilităţii din trecut...mă ia dorul, mă ia nostalgia şi auto-critica: "Ce prost ai fost!". Da, am fost prost, sunt prost şi voi mai fi, probabil... Sunt înnecat în orgoliu, în prostie, în egoism, în tot ceea ce îl face pe un om să renunţe la un vis cu ochii deschişi doar pentru că visul acela era de o altă culoare... Presupun că ar trebui să mă cert pe mine însumi, ar trebui să-mi găsesc pacea interioara, ar trebui să accept trecutul şi să îmbraţişez viitorul, oricare ar fi el, că doar, la urma urmei, e viitorul meu ! Hai să nu ne mai ascundem de orgoliu, să nu ne mai abţinem de unele cuvinte şi sentimente... să nu ne mai ASCUNDEM! Oare unde ar duce asta ? La multe despărţiri, jigniri şi alte chestii rele, de ce ? Pentru că unii oameni sunt în stare să înghită cuvinte de dragul unei relatii de prietenie, de familie, de orice alt fel de relaţie. Hai să nu ne mai abţinem ! Să fim nişte roboţi fără sentimente ce îşi zic păsurile fără regrete şi în special, fără frica de a pierde mai mult decât trebuie. Nu s-a întâmplat cu multă lume şi nici n-o să urce numărul de persoane atât de directe. Petrecerea s-a terminat de data asta, e vremea să mergem acasă şi să ne analizăm defectele, să le acceptăm şi să fim umpic mai buni, măcar noi între noi... dacă restu nu vor sau sunt atât de reduşi mintal. Vă salut ! Dondo.

Dissapointat

De ce mai facem alegeri ? Cand oricum majoritatea alegerilor ne deceptioneaza ca o curva ce iti cere prea mult dup-o tura slaba de sex incomod. Dragoste, de ce durerea dragostei e atat de constanta ? Mereu e acolo sa ne aminteasca cand gresim, cat de tare am gresit. Mi-as dori sa putem fi cu toti niste roboti sociali, fara sentimente, ca de multe ori multi se multumesc cu ceea ce au, pentru ca se complac cu ce au, le e frica sa nu primeasca ceva mai putin... Ma doare sufletu, am gresit, platesc scump pentru asta... Foarte scump. Dureri inzecite isi fac cuib in plamanii mei... lacrimi alearga de durere in josu obrajilor in cautarea zaharului ce le va indulci miezu.

Doua clipe... una de fericire... alta de amar... fericirea a plecat... amarul ma umple in vene, isi strecoara veninul prin carnea mea frageda, ma contagiaza cu nostalgie, care desi enorm de dureroasa, e o invatatura foarte buna. Cel mai bun profesor al vietii... greseala.

Tremurande maini scriu...

Umezite buze si obraji lucesc in lumina laptopului... Berea isi face disparuta prezenta din sange. Moby canta in casti... e liniste... el canta... instrumentele plang... iar eu cu ele. Iar eu cu ea... vioara cea blanda... plang, ca o coarda lung trasa cu un bat plin de cioturi si spini.

Parca viata mea sta intr-un loc, pana cand sentimentele mele dispar. Durerea n-are ce cauta in viitorul meu. De ce am ajuns sa ma complac in loc sa lupt pentru ceea ce-mi doresc ? Lenea... ucigas lent. Lenea...
A naibii tu LENE. Sa-ti moara urmasii si familia si tot ce e legat de tine, ma tragi in jos idiotule ! Sa-ti fie rusine !

Vorbesc aiurea.

Nu mai plang... adica, sincer sa fiu, nici o lacrima n-am reusit sa scot... mi-e greu sa plang... Is ca un desert caruia ii lipseste ploaia cu desavarsire.

Vei fi a mea, vei fi al meu. Drag viitor, draga iubire.