joi, 9 ianuarie 2014

Sanity gone insane

joi, 9 ianuarie 2014
Sau : "Cum sa accepti cand pierzi."

Postarea va fi defapt, un monolog.

Scena : O camera normala, lucruri aruncate pe jos, dezordine... Un barbat, personajul principal, sta pe un fotoliu si fumeaza o tigara linistit, imbracat in costum elegant, pantofi lacuiti.

E liniste, afara se aud doar cateva masini ce trec, niste pasari si un vant ce adie incet printre frunzele copacilor din imprejurare. Si totusi, incepe sa se auda o voce care incepe sa murmure tot mai tare...

 "M-am gandit de atatea ori, in fiecare seara... Ce poate sa-ti treaca prin cap? Ce poate sa fie in acea locatie unde inainte erau amintirile frumoase, zambetele pline si ochii aia... blajini, dupa care muream de fiecare data cand ii priveam. Ce poti tu, zeita necunoscuta, sa detii in ale tale cunostinte de te-ai transformat in acea persoana care, in demultul nostru, o judecai cu atata asprime.
Vino te rog," intinde el mana in aer si isi strange palma de parca ar prinde aerul de degete
"Intra in a mea minte si aseaza-te comfortabila pe canapea, iti aduc un ceai, o cafea... o tigara? Ahh, nu, stiam ca nu-ti place tigara si nu fumezi, dar ma gandeam ca poate... nervii. In fine, ia loc..." Si barbatul se aseaza din nou pe fotoliu, inchide ochii si zambeste...
Scena se schimba, o camera intunecata, doar un bec ce atarna deasupra, un scaun si o canapea.

Barbatul se aseaza pe scaun iar pe canapea sta o silueta feminina, neagra total, fara fata, fara identitate clara.
"Stii ca s-a laudat ca te-a futut? Intrebi cine? Ehh... nu e greu sa-ti dai seama. Dar stii ca a facut-o? In plina strada, laudandu-se prietenului sau, specificand de o tipa dintr-o poza, in care.... apari tu.
Am ramas socat, stiind ca ai plecat asa inlacrimata de langa mine si la nu multa vreme, sa ajung sa vad asta."
Crasntete se aud, originare dintilor lui, datorita nervilor.
"Iarta-mi impolitetea, dar eu voi aprinde o tigara..." Se serveste c-o tigara si fara ezitare o aprinde.
Trage adanc acel fum in piept, de parca ar suspina de durere, defapt... chiar suspina de durere...
"Stii ca ai plecat din bratele mele. Stii ca mi-ai spus atatea minciuni incat ai putea deveni parlamentara..." bufni el in ras si trase inca odata sanatos din tigara, dupa care o stinge de-ndata.
"N-am sa mai fumez din cauza ta. N-am sa mai imi umplu mintea cu ura fata de tine. N-am sa mai fiu trist ca am pierdut soarele care-mi incalzea sufletul si patul seara... N-am sa te mai caut. N-am sa te mai vorbesc prietenilor mei, nici de bine, nici de rau. Voi bufni cand mintea imi va sopti ca imi e dor de tine. Mi-e dor de tine..." bufni el intr-un mic zambet.
"Te voi confrunta. Te voi confrunta si te voi ierta sau... te-am iertat deja? Nu stiu, nu am reusit inca sa-mi dau seama de asta... Si totusi... Ce e in mintea ta? La ce te gandesti?" astepta barbatul un raspuns de la silueta  feminina ce statea pe canapea de parca ar fi decat o papusa de expozitie.
"La ce te-ai gandit prima data cand ai simtit ca... nu mai e la fel?" intreba barbatul, parca prea intrigat... Prea atent... Prea atasat.
Dintr-odata se ridica nervos si pe un ton raspicat incepe sa zica...
"Nu. De ce... De ce naiba tot gresesc atata? De ce nu te las sa pleci? Pleaca! Fii fericita! Lasa-ma sa fiu eu acel viitor care puteai sa-l ai, dar nu l-ai vrut. Lasa-ma sa fiu regretul tau!!! Fa ce vrei numa... Numa..." vocea barbatului pieri undeva printre regrete, printre suparari si amintiri dulci... Parca determinarea de a oprima durerea a disparut si totul revine ca un val incet de foc ce arde totul in cale.
Dupa o lunga liniste si miscari de neliniste, barbatul grai din nou... Incet... Trist...
"Numa nu ma uita!"
Din ochiul lui drept incepuse sa se prelinga o lacrima pe obrazul lui abatut. Ii atinge fin buzele si isi continua drumul spre barbie, de unde se desprinde si cade precum o stea de stralucitoare, pe parchet.
Cand isi ridica privirea spre ea, nu mai era nimeni... Erau decat franjuri de inima stricata pe canapea... Cateva lacrimi murdare de minciuni si durere... Iar pe masa era decat un biletel pe care scria
"Imi pare rau, eu nu mai pot. Imi pare rau. Te iu..." la vazul ultimelor litere, el rupe biletul si ii da foc.
"E mai bine asa." Spuse el cu noduri in gat si lacrimi in ochi. "Pleaca! Sa nu te mai vad!" totul incepe sa se intunece... Doar vocea lui se mai aude, din ce in ce mai fad.... "Pleaca... Pleaca... Pleaca.... Te iu..."

Labels