miercuri, 31 decembrie 2014

Passing by soul. Just passing by...

miercuri, 31 decembrie 2014
Sau, "Acel moment cand iti dai seama ca timpul trece."

Acum, la prag de an nou, stau si imi belesc neuronii la atatea chestii istorice din propria viata, ma ia cu melancolie... stii tu, ca doar si pe tine te mai ia cateodata melancolia cand te gandesti la ce ai pierdut sau la ce puteai avea acuma. Deci dupa cum ziceam, ma ia cu melancolie si desi sunt atat de dulce prins in momentele vechi, trebuie sa fac un pas inainte, timpu nu sta pe loc din pacate, e ca si cum ar fi o banda rulanta cu sens contrar mersului meu si eu incerc sa progresez, stand pe loc... Tu nu te-ai gandit ca poate faci la fel? Sau esti genul ala futurist, care mereu trece peste trecut si isi creeaza un viitor? Mai, ce pot spune, jos palaria! Sper sa ajung si eu genul ala de om, sa pot sterge vechile poze ale tineretii fara regret, cu gandul ca ceva nou si bun sa aibe loc... Vezi, la asta nu m-am gandit... Sa fac LOC pentru chestiile noi. Acuma cel putin am o sansa sa mai progresez.

Deci omule, ce vreau acuma sa-ti zic e ca, sa ai o minte curata, vezi dincolo de melancolie si bucura-te de prezent, nu te lasa prins in loc de trecut, ca altfel banda aia rulanta te duce inapoi, exact de unde ai pornit dar varsta nu o sa scada. Deci si daca faci pasi marunti spre viitor, fa-i! Gandeste ca o roata care isi ia acceleratie, incepi incet dar in timp, vei fi mai rapid! Sa ai un an nou cat mai relaxat psihic si activ fizic, sa aduni amintiri, ca astea le vei duce cu tine in pamant, amintirile.

Cu drag si stima,
Tot acelasi Dondo!



AN NOU FERICIT SA AVETI CU TOTI! MULTA SANATATE SI FERICIRE VA DORESC!


sâmbătă, 19 aprilie 2014

The road to happiness.

sâmbătă, 19 aprilie 2014
Sau "Reteta fericirii in cuplu."

Prea multa lume crede ca odata ajuns intr-o relatie, gata, detii cealalta persoana. Incepi cu o gelozie minora, care se transforma in interdictie minora si de acolo totul evolueaza... prost. Stiu. Si eu am fost asa, dar cu timpul, cu multe esuari si cu multe conversatii pe aceasta tema, am inceput sa realizez defapt, ce ar trebui sa insemne o relatie? E o eliberare de la normal, e o fericire care e mereu acolo, e o sustinere la greu si o felicitare la bine, nicidecum O LEGATURA! Fiecare isi are viata lui privata, publica si intima. Astea nu trebuiesc niciodata sacrificate pentru o relatie, pentru ca asta automat devine o nefericire, o nefericire iar aduce probleme, problemele aduc certuri si certurile ......violenta si/sau despartirea. A avea o relatie nu inseamna ca detii control asupra vietii unei persoane, ci ca o completati unu pentru altu cu ce lipseste, de asta se numeste RELATIE, pentru ca va relatati ca personalitati, nu sunteti detinatorii persoanei celeilalte, asta se numeste sclavie, ceea ce in ziua de azi, e cam ilegal.

Anyway...

Ideea e ca deprivarea de libertate al omului mereu duce la insatisfactie persoanala si mereu devine o problema dupa ceva timp, dragostea scade, placerea de a petrece timp cu persoana care te opreste din a-ti trai viata, la fel... Si atunci incepi sa faci pe ascuns, pana cand ori te prinde, ori iti faci curaj sa spui ca... "GATA, M-AM SATURAT!"

Nu uitati ca viata asta e singura care o avem, nu uitati ca oamenii mereu se schimba, nu uitati ca fericirea vine din interior si nici asta sa n-o uitati ca dragostea inseamna si libertate.

(Asta este parerea mea proprie si personala, in cazul in care aveti ceva de corectat, complectat, scrieti in comentarii si voi raspunde si/sau voi corecta/complecta)

joi, 9 ianuarie 2014

Sanity gone insane

joi, 9 ianuarie 2014
Sau : "Cum sa accepti cand pierzi."

Postarea va fi defapt, un monolog.

Scena : O camera normala, lucruri aruncate pe jos, dezordine... Un barbat, personajul principal, sta pe un fotoliu si fumeaza o tigara linistit, imbracat in costum elegant, pantofi lacuiti.

E liniste, afara se aud doar cateva masini ce trec, niste pasari si un vant ce adie incet printre frunzele copacilor din imprejurare. Si totusi, incepe sa se auda o voce care incepe sa murmure tot mai tare...

 "M-am gandit de atatea ori, in fiecare seara... Ce poate sa-ti treaca prin cap? Ce poate sa fie in acea locatie unde inainte erau amintirile frumoase, zambetele pline si ochii aia... blajini, dupa care muream de fiecare data cand ii priveam. Ce poti tu, zeita necunoscuta, sa detii in ale tale cunostinte de te-ai transformat in acea persoana care, in demultul nostru, o judecai cu atata asprime.
Vino te rog," intinde el mana in aer si isi strange palma de parca ar prinde aerul de degete
"Intra in a mea minte si aseaza-te comfortabila pe canapea, iti aduc un ceai, o cafea... o tigara? Ahh, nu, stiam ca nu-ti place tigara si nu fumezi, dar ma gandeam ca poate... nervii. In fine, ia loc..." Si barbatul se aseaza din nou pe fotoliu, inchide ochii si zambeste...
Scena se schimba, o camera intunecata, doar un bec ce atarna deasupra, un scaun si o canapea.

Barbatul se aseaza pe scaun iar pe canapea sta o silueta feminina, neagra total, fara fata, fara identitate clara.
"Stii ca s-a laudat ca te-a futut? Intrebi cine? Ehh... nu e greu sa-ti dai seama. Dar stii ca a facut-o? In plina strada, laudandu-se prietenului sau, specificand de o tipa dintr-o poza, in care.... apari tu.
Am ramas socat, stiind ca ai plecat asa inlacrimata de langa mine si la nu multa vreme, sa ajung sa vad asta."
Crasntete se aud, originare dintilor lui, datorita nervilor.
"Iarta-mi impolitetea, dar eu voi aprinde o tigara..." Se serveste c-o tigara si fara ezitare o aprinde.
Trage adanc acel fum in piept, de parca ar suspina de durere, defapt... chiar suspina de durere...
"Stii ca ai plecat din bratele mele. Stii ca mi-ai spus atatea minciuni incat ai putea deveni parlamentara..." bufni el in ras si trase inca odata sanatos din tigara, dupa care o stinge de-ndata.
"N-am sa mai fumez din cauza ta. N-am sa mai imi umplu mintea cu ura fata de tine. N-am sa mai fiu trist ca am pierdut soarele care-mi incalzea sufletul si patul seara... N-am sa te mai caut. N-am sa te mai vorbesc prietenilor mei, nici de bine, nici de rau. Voi bufni cand mintea imi va sopti ca imi e dor de tine. Mi-e dor de tine..." bufni el intr-un mic zambet.
"Te voi confrunta. Te voi confrunta si te voi ierta sau... te-am iertat deja? Nu stiu, nu am reusit inca sa-mi dau seama de asta... Si totusi... Ce e in mintea ta? La ce te gandesti?" astepta barbatul un raspuns de la silueta  feminina ce statea pe canapea de parca ar fi decat o papusa de expozitie.
"La ce te-ai gandit prima data cand ai simtit ca... nu mai e la fel?" intreba barbatul, parca prea intrigat... Prea atent... Prea atasat.
Dintr-odata se ridica nervos si pe un ton raspicat incepe sa zica...
"Nu. De ce... De ce naiba tot gresesc atata? De ce nu te las sa pleci? Pleaca! Fii fericita! Lasa-ma sa fiu eu acel viitor care puteai sa-l ai, dar nu l-ai vrut. Lasa-ma sa fiu regretul tau!!! Fa ce vrei numa... Numa..." vocea barbatului pieri undeva printre regrete, printre suparari si amintiri dulci... Parca determinarea de a oprima durerea a disparut si totul revine ca un val incet de foc ce arde totul in cale.
Dupa o lunga liniste si miscari de neliniste, barbatul grai din nou... Incet... Trist...
"Numa nu ma uita!"
Din ochiul lui drept incepuse sa se prelinga o lacrima pe obrazul lui abatut. Ii atinge fin buzele si isi continua drumul spre barbie, de unde se desprinde si cade precum o stea de stralucitoare, pe parchet.
Cand isi ridica privirea spre ea, nu mai era nimeni... Erau decat franjuri de inima stricata pe canapea... Cateva lacrimi murdare de minciuni si durere... Iar pe masa era decat un biletel pe care scria
"Imi pare rau, eu nu mai pot. Imi pare rau. Te iu..." la vazul ultimelor litere, el rupe biletul si ii da foc.
"E mai bine asa." Spuse el cu noduri in gat si lacrimi in ochi. "Pleaca! Sa nu te mai vad!" totul incepe sa se intunece... Doar vocea lui se mai aude, din ce in ce mai fad.... "Pleaca... Pleaca... Pleaca.... Te iu..."

duminică, 30 iunie 2013

This thing really hurts...

duminică, 30 iunie 2013
Sau : "Cum poate chimia sa te dea peste cap... cu sentimente!"

Am ajuns la un cosmar, am avut atata curaj ca i-am deschis usa si am intrat in intuneric, fara lanterna si fara nici o haina... Vulnerabil din cap pana-n picioare, e frig, e mult prea multa liniste... Lumina a disparut, desi da semne ca pe undeva sa existe, vad mici sclipiri pe un perete mat, ce fura toata lumina. Ce se-ntampla?
M-am oprit, mi-e frica sa pasesc in fata, daca cad in neant? Mama n-a nascut un fricos, cel putin nu asa mare, si totusi aleg sa nu pasesc...Viata mea stagneaza, pulsu imi creste, pupilele mi se dilata la extreme iar urechile aud deja bataile inimii mele. Sunetu asta ma innebuneste,  pana si sufletu meu vrea sa fuga de aici? Hah, nici nu stiu daca am ochii deschisi sau inchisi... e intuneric, mult prea intuneric, liniste... mult... prea... liniste. Adorm.

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Is it night already?

sâmbătă, 6 aprilie 2013
Sau "Mereu atunci se termina cand abia incepi..."

Simt ca te pierd, nu? Gresesc? Dovedeste-mi ca gresesc. Arata-mi calea spre adevar, spre unicul sentiment ce-ti domina in piept, ura? dragoste? prostie? nebunie?
Mi se pare ca, atunci cand am inceput eu sa lupt, tu deja te-ai dat batuta, ti-ai ridicat trupu insangerat si ai plecat departe de razboi. Da... dragostea e un razboi, si nu tot timpul castigam, mai ales daca unu dintre lideri pleaca.
Desi te inteleg... mutilata ta inima nu mai bate la fel... are batai slabe, optime sa-ti tina picioarele in functiune, probabil vezi in ceata... probabil vezi o oaza undeva mai departe de mine... un alt razboi, mai pasnic, unde nu se-mpart sabii de lupta, ci perini pufoase... pe jos sunt bureti moi, calzi la atingere, dar mereu aceste locuri sunt cele mai inselatoare... Ai sa vezi... Are sa-ti lipseasca durerea mea... mangaierea mea... lupta mea... iubirea mea... visul meu, cu visul tau incalcit intr-un vis suprem, pe care doar noi doi il putem visa, planifica si implini...
Poate vrei sa pleci departe, parca te vad intoarsa cu spatele, gata sa te tarasti prin noroiul plin de amintiri dureroase ca niste bucati de sticla sfaramate sub talpile tale goale. Parca te simt departe, pierduta-i viziunea noastra la castig, pierduta-i dorinta, pierdut ii castelul nostru, regatul intreg si viitorul ce urma sa-l indeplinim. Un viitor in care eu sunt Regele tau, iar tu, Regina mea.

Deci spune-mi, tarandu-te pe jos, pierduta-ti este calea, te dai batuta sau te ambitionezi sa castigi? Sau pur si simplu nu mai crezi in castig...

Eu cred...

joi, 24 ianuarie 2013

România, ţara unde mereu se-ntâmplă ceva!

joi, 24 ianuarie 2013
Sau 'Mai trecem ceva pe listă?'
Îmi corectam diacriticile unui referat(că doar sunt student, predări de referate şi nervi în cursa de a intra măcar în examene, sunt la ordinea zilei pe perioada sesiunii) şi ceva mi-a captat atenţia...
Era o postare a cărui subiect era cancerul! Subiectul a acoperit defectele sistemului român în asigurarea tratamentelor cu citostatice a bolnavilor de cancer, e trist că avem o ţară atât de frumoasă şi totuşi avem un stat atât de urât. Pe lângă multele nemulţumiri care oricum le aveam, se mai adaugă şi asta.
Când oare? Când o să se facă odată dreptate?
Dreptate face deja un grup de oameni, grup al cărui iniţiator este Alin Alexandru, om ce işi sacrifică timpul şi o parte din bani în procurarea de citostatice.
Si-a făcut un site unde pot aplica comenzi oameni ce nu primesc găsesc medicamentele în farmaciile din România.
Site-ul este: Medicamente Lipsă

Aş scrie destule despre acest subiect, dar timpul momentan nu mă lasă, dar nici nu puteam să rămân indiferent faţă de acest subiect! I'm out! Pace!

vineri, 1 iunie 2012

Mă crezi? Sau nu mă crezi ?

vineri, 1 iunie 2012
Sau : "Fiţ-ar ruşine că eşti aşa un dobitoc!" Unele sentimente pur şi simplu nu ştiu să renunţe, mi-e dor de atâtea chestii încât înnebunesc. Aş vrea să pot fi atât de puternic încât să pot da cu mâna şi să zic: "E trecutul meu, acum e rându viitorului!"... doar că viitorul meu e foarte incert...mă ia nevoia stabilităţii din trecut...mă ia dorul, mă ia nostalgia şi auto-critica: "Ce prost ai fost!". Da, am fost prost, sunt prost şi voi mai fi, probabil... Sunt înnecat în orgoliu, în prostie, în egoism, în tot ceea ce îl face pe un om să renunţe la un vis cu ochii deschişi doar pentru că visul acela era de o altă culoare... Presupun că ar trebui să mă cert pe mine însumi, ar trebui să-mi găsesc pacea interioara, ar trebui să accept trecutul şi să îmbraţişez viitorul, oricare ar fi el, că doar, la urma urmei, e viitorul meu ! Hai să nu ne mai ascundem de orgoliu, să nu ne mai abţinem de unele cuvinte şi sentimente... să nu ne mai ASCUNDEM! Oare unde ar duce asta ? La multe despărţiri, jigniri şi alte chestii rele, de ce ? Pentru că unii oameni sunt în stare să înghită cuvinte de dragul unei relatii de prietenie, de familie, de orice alt fel de relaţie. Hai să nu ne mai abţinem ! Să fim nişte roboţi fără sentimente ce îşi zic păsurile fără regrete şi în special, fără frica de a pierde mai mult decât trebuie. Nu s-a întâmplat cu multă lume şi nici n-o să urce numărul de persoane atât de directe. Petrecerea s-a terminat de data asta, e vremea să mergem acasă şi să ne analizăm defectele, să le acceptăm şi să fim umpic mai buni, măcar noi între noi... dacă restu nu vor sau sunt atât de reduşi mintal. Vă salut ! Dondo.

Labels