This thing really hurts...

Sau : "Cum poate chimia sa te dea peste cap... cu sentimente!"

Am ajuns la un cosmar, am avut atata curaj ca i-am deschis usa si am intrat in intuneric, fara lanterna si fara nici o haina... Vulnerabil din cap pana-n picioare, e frig, e mult prea multa liniste... Lumina a disparut, desi da semne ca pe undeva sa existe, vad mici sclipiri pe un perete mat, ce fura toata lumina. Ce se-ntampla?
M-am oprit, mi-e frica sa pasesc in fata, daca cad in neant? Mama n-a nascut un fricos, cel putin nu asa mare, si totusi aleg sa nu pasesc...Viata mea stagneaza, pulsu imi creste, pupilele mi se dilata la extreme iar urechile aud deja bataile inimii mele. Sunetu asta ma innebuneste,  pana si sufletu meu vrea sa fuga de aici? Hah, nici nu stiu daca am ochii deschisi sau inchisi... e intuneric, mult prea intuneric, liniste... mult... prea... liniste. Adorm.

Is it night already?

Sau "Mereu se termina cand abia incepi..."

Simt ca te pierd, nu? Gresesc? Dovedeste-mi ca gresesc. Arata-mi calea spre adevar, spre unicul sentiment ce-ti domina in piept, ura? dragoste? prostie? nebunie?
Mi se pare ca, atunci cand am inceput eu sa lupt, tu deja te-ai dat batuta, ti-ai ridicat trupu insangerat si ai plecat departe de razboi. Da... dragostea e un razboi, si nu tot timpul castigam, mai ales daca unu dintre lideri pleaca.
Desi te inteleg... mutilata ta inima nu mai bate la fel... are batai slabe, indeajuns sa-ti tina picioarele in miscare, probabil vezi in ceata... probabil vezi o oaza undeva mai departe de mine... un alt razboi, mai pasnic, unde nu se-mpart sabii de lupta, ci perini pufoase... pe jos sunt bureti moi, calzi la atingere, dar mereu aceste locuri sunt cele mai inselatoare... Ai sa vezi... Are sa-ti lipseasca durerea mea... mangaierea mea... lupta mea... iubirea mea... visul meu, cu visul tau incalcit intr-un vis suprem, pe care doar noi doi il putem visa, planifica si implini...
Poate vrei sa pleci departe, parca te vad intoarsa cu spatele, gata sa te tarasti prin noroiul plin de amintiri dureroase ca niste bucati de sticla sfaramate sub talpile tale goale. Parca te simt departe, pierduta-i viziunea noastra la castig, pierduta-i dorinta, pierdut ii castelul nostru, regatul intreg si viitorul ce urma sa-l indeplinim. Un viitor in care eu sunt Regele tau, iar tu, Regina mea.

Deci spune-mi, tarandu-te pe jos, pierduta-ti este calea, te dai batuta sau te ambitionezi sa castigi? Sau pur si simplu nu mai crezi in castig...

Eu cred...

România, ţara unde mereu se-ntâmplă ceva!

Sau 'Mai trecem ceva pe listă?'
Îmi corectam diacriticile unui referat(că doar sunt student, predări de referate şi nervi în cursa de a intra măcar în examene, sunt la ordinea zilei pe perioada sesiunii) şi ceva mi-a captat atenţia...
Era o postare a cărui subiect era cancerul! Subiectul a acoperit defectele sistemului român în asigurarea tratamentelor cu citostatice a bolnavilor de cancer, e trist că avem o ţară atât de frumoasă şi totuşi avem un stat atât de urât. Pe lângă multele nemulţumiri care oricum le aveam, se mai adaugă şi asta.
Când oare? Când o să se facă odată dreptate?
Dreptate face deja un grup de oameni, grup al cărui iniţiator este Alin Alexandru, om ce işi sacrifică timpul şi o parte din bani în procurarea de citostatice.
Si-a făcut un site unde pot aplica comenzi oameni ce nu primesc găsesc medicamentele în farmaciile din România.
Site-ul este: Medicamente Lipsă

Aş scrie destule despre acest subiect, dar timpul momentan nu mă lasă, dar nici nu puteam să rămân indiferent faţă de acest subiect! I'm out! Pace!