Mă crezi? Sau nu mă crezi ?

Sau : "Fiţ-ar ruşine că eşti aşa un dobitoc!" Unele sentimente pur şi simplu nu ştiu să renunţe, mi-e dor de atâtea chestii încât înnebunesc. Aş vrea să pot fi atât de puternic încât să pot da cu mâna şi să zic: "E trecutul meu, acum e rându viitorului!"... doar că viitorul meu e foarte incert...mă ia nevoia stabilităţii din trecut...mă ia dorul, mă ia nostalgia şi auto-critica: "Ce prost ai fost!". Da, am fost prost, sunt prost şi voi mai fi, probabil... Sunt înnecat în orgoliu, în prostie, în egoism, în tot ceea ce îl face pe un om să renunţe la un vis cu ochii deschişi doar pentru că visul acela era de o altă culoare... Presupun că ar trebui să mă cert pe mine însumi, ar trebui să-mi găsesc pacea interioara, ar trebui să accept trecutul şi să îmbraţişez viitorul, oricare ar fi el, că doar, la urma urmei, e viitorul meu ! Hai să nu ne mai ascundem de orgoliu, să nu ne mai abţinem de unele cuvinte şi sentimente... să nu ne mai ASCUNDEM! Oare unde ar duce asta ? La multe despărţiri, jigniri şi alte chestii rele, de ce ? Pentru că unii oameni sunt în stare să înghită cuvinte de dragul unei relatii de prietenie, de familie, de orice alt fel de relaţie. Hai să nu ne mai abţinem ! Să fim nişte roboţi fără sentimente ce îşi zic păsurile fără regrete şi în special, fără frica de a pierde mai mult decât trebuie. Nu s-a întâmplat cu multă lume şi nici n-o să urce numărul de persoane atât de directe. Petrecerea s-a terminat de data asta, e vremea să mergem acasă şi să ne analizăm defectele, să le acceptăm şi să fim umpic mai buni, măcar noi între noi... dacă restu nu vor sau sunt atât de reduşi mintal. Vă salut ! Dondo.